MAHMUR




Mahmur

mahmur din pat mă adun,

e dimineaţă, îmi spun,

dar e seară,

plouă afară,

nu-i primăvară,

crepusculară povară m-apasă

şi mă supun,

învârt rotiţa la tun,

ţinta o pun

şi spulber totul în fum.

mi-aprind o ţigară,

scot un muc dintr-o nară.

a câta oară, mă-ntreb,

la ce bun?

pătruns de răspunsuri cu plus infinit

sau minus treizecişipatru

la lună latru din zori pân' la apus

de val mă las dus

de săgeată răpus

nu-s eu

nu e nici altul

bazaltul mă-ndeamnă

fă saltul cu capul în sus

în sosul ce reflectă înaltul
















Goliciune

goliciune dezlănţuită,

albastră tăciune pripită,

mâhnită deşertăciune,

în faţa ta mă descalţ.

fals închinat rugăciune.

ce minunat o să sune:

păşune arsă cu foc de bilanţ.

diamant inghiţit pe nerăsuflate,

râgâieli sublimate.

în pietate mă scarpin de lanţ.

se spune c-apune,

că răsare pe bune.

bule fragile în crepuscul de malţ.

mira-maş, sublimă minune,

du-mă departe, în zări de lacune,

spune-mi o glumă sa râdem cu zaţ.

maţ străpuns în burghiu.

al cui vreau sa fiu?

zbanghiu planez peste şanţ.

frica de moarte curaj o deleg,

lui nu ştiu mă aplec

absolut înţeleg.

virtuţii rezerv nici un şfanţ.




Căcat

dejunat ma bucur

de căcat.

miopit mă flutur

pe uscat

ce căcat să vultur

ne-ncetat

opereta suge

operat

defilat se fuge

pe căcat

muge să m-alunge

de păcat

rechinite zile

în ficat

chihlimbare bile

de lăsat

necitite file

de citat

lat şi lung îmbie

nesecat

deşirata glie

îndopat

sat de pamântie

adulat

ne-ncetat mă rece

ne-ncetat

lege de petrece

limitat

una câte zece

un căcat


















Catrine Zetta Johns

murdară mi-este salopeta

s-a înfundat chiuveta cu un os

bagami-aş pula-n Catrine Zetta Johns




Albişor

albişor de norişor

dulce cantecel de dor

putrezire galopantă

defecare gâdilantă




Alin

Clopot suspin de alin

în durere cu spin

fin declin se lasă lin

între mine şi tine

el şi ea

noi şi voi

ei şi ele.


















Sensibil

Sensibil la la-la-la,
La hop ş-aşa,
La flacara
Arzătoare de inimi.
Ce pula mea!
Iubesc dragostea!
Sunt îndrăgostit de iubire!
Bla bla bla!
Băgami-aş pula
În ea de simţire,
În ele de crime
Ce au ca pornire
Amorul fatal,
Sau pizdal,
Sau oral,
Sau anal,
Sau pulal,
Sau, zaibal!
Ce carnaval de căcat!
Salam stricat
Adunat cu lopata.
Vata acoperă pata.
Plata urmează după consum.
Borşul e bun.
Supa-i cam acră.
O căprioară se transformă în vacă.
Un armăsar - în măgar.
Hal de halal.
Bull shit total.
















Rana
Rana nu mai are puroi.
Vin nu ţâşneşte din vrana.
Din cer nu mai ninge cu mană.
Nori grei prevestesc teribile ploi
Torenţiale, ucigătoare,
Aducătoare de veşnic noroi.
Dar pân-atunci numai mere de soi,
Numai fluturi în roi
Numai turme de oi
Numai plapume moi
Numai zile de joi
Numai noi doi






Demon

Demon cu o mie de dinţi,
Cu vorbe de-ocară ne-alinţi,
Cu tragedii ne-ameninţi
Te credem că minţi.
Minţi că drama iese din rame,
Că vena se mulează pe lame,
Că-i plin de cadavre în crame,
Că ucigaşii au mame.
Că mamele-şi urla blestemele,
Că-s făcute din lacrimi cascadele,
Că-s murdare de sânge cuvintele.
Minte-ne, demone! minte-ne!
Hai, minte-ne, încă odată.
Că pentru gura-nsetată
Ai doar fântâni cu apă sărată.
Minte-ne că nu minţi niciodată
Minte-ne, că ai faţa mascată,
Că spânzuratoarea-i montată,
Corbii că zboară în roată,
Că Timpul e Niciodată.











Succes

Succes şi numai bine
Şi doar zile senine
Şi numai cupe pline
Cu vinuri de-alea-fine
Şi pâine bine coaptă
Şi munţi de ciocolată
Şi-onoare fără pată
Şi lacrimi niciodată
Şi doar copii cuminţi
Şi doar bogaţi părinţi
Şi fără carii dinţi
Şi numai limpezi minţi



Trist

Poezia nu poate fi decât tristă
Plângi în batistă
Smiorcăi din nas
Iubirea nu mai există

Amarnic impas

Faci un popas pe frunzele toamnei
Ti-e dor de fustele mamei
Auzi scrâşnitul coloanei
Te culci pe sânii sopranei

Setei de viaţă-i spui pas

Tras la faţă ţi-e chipul
Frate-ţi este nimicul
Gol vine plicul
Sumbru e clipul

Codrul speranţei e ras

Viermele gras te pândeşte
Lumina nu te-ncălzeşte
Casa nu te opreşte
Mintea încet se goleşte

Vîntu-ti şopteşte “fă un popas”

În glas ai doar game minore
În suflet ai drame majore
Inima cântă la contrabas
Se sting pe cer aurore

Urându-ţi in cor bun rămas



CA NICIODATĂ


Scufiţa şi Lupul
Buhuhu mă sperie.
Nu!
Vă asigur,
mai mult mă sperie bah,
sau oho,
sau aha,
sau trala.
Tra-la-la,
tra-la-la.
Aşa cântă scufiţa
zburdând prin pădure,
normal,
în căutare de fragi
şi de mure,
căpşuni
şi căpşune.
Pe bune.
Nici nu bănuieşte
că lupul cu jind o pândeşte,
jinduind pânditor
sa-i înhaţe rochiţa,
mârâind să o sfâşie.
Vai ce golaşă-i fetiţa
fără rochiţă,
fără chiloţi.
Doar scufiţa atestă
cine-i domniţa.
Da, aţi ghicit,
ea e scufiţa
roşie bine-nţeles.
Cu pielea albă ca laptele
şi părul ca abanosul,
dar asta-i din altă poveste.
Fără veste
e trântita în iarbă.
Iarba e de un verde intens.
Un vers măiestros ar fi bun
Să descrie
ce bine-i pune-n valoare
albeaţa amestecată cu roz
iarba de-un verde intens.
Dar astea-s cuvinte meşteşugite
şi alta-i intenţia mea
decât cea de-a descrie prostii colorate.
Frate,
eu îţi spun adevărul.
Părul şi-acum se zburleşte la gândul
că mai ţine pământul
asemenea fapte lupeşti.
Fără milă batjocori
biata copilă.
O supuse la lucruri
ce nu pot fi scrise,
doar dacă anume-amănute
vor fi omise,
căci prea dure fiind,
ar da sigur de bănuit,
ori că scriitorul e prost,
ori îi place să scrie lucruri fără de rost,
precum cele desrise mai sus.
Dar altele nu-s.
Deci stai şi citeşte
şi-abia după aia crâcneşte.
Scrâşneşte din dinţi fiara fără de milă,
în timp ce-i îndeasa scufiţei în gură
ceva ce mi-e silă să scriu,
dar odată ce am pornit pe ăst drum,
am să vă spun.
E vorba de pulă,
stimaţi cititori.
În jur numai flori
şi raze de soare
în care apar şi dispar
veveriţe,
fluturi,
albine
şi alte jivine.
Ele nu bagă de seamă
că în poiană se derulează o dramă.
Mamă, mamă!
Acum i-o scoate din gât.
Dâre lungi de salivă
se-ntind pân’la pământ.
Cu ochii beliţi îl priveşte,
abia mai respiră,
dar el o pofteşte
s-o mai inghită o dată.
Biata fată.
Sau mărog,
biata fetiţă,
scufiţă până acum două ceasuri nevinovată,
acum o înghite pe toată.
Suspină şi molfăie
şi se îneacă,
iar lupul o trage de păr
şi-i spune răstit
că pare să-i placă.
Ea tace şi-nghite,
ea nu dezminte,
căci gura e plină,
dar nu de cuvinte.
Un jet o loveşte în gât,
i se scurge în vintre
şi simte scufiţa atunci
cum pula încet se înmoaie.
O scoate din gură şi trece la coaie,
le linge de jeg,
dă şi-o limbă în rect,
după care se prăbuşeşte în iarbă.
Sperma albă se prelinge încet pe obraz.
Lupul dispare hoţeste printre tufişuri.
Se lasă seara.
Veveriţele fug în hăţişuri.
Scufiţa-şi revine încet,
se ridică,
se-nbracă
şi pleacă acasă,
aruncand în iarbă scufiţa,
care acum e lipsită de rost.
Acum este mare
şi ce-a fost a fost.












Catrinel şi Lucifer
Domneste liniştea peste câmpii.
Copii zurlii se-ndreaptă către casă de la joacă.
Pe toloacă a mai rămas doar unul
mic şi blond,
simpatic băieţel.
Cu ochi albaştri pare-se,
sau verzi,
oricum simpatic foc.
Are noroc că nimeni nu-l observă c-a rămas,
căci planuri mari urzeşte pentru noapte,
poate doar greieri vor fi martori
la grozăvia ce o are-n cap.
De fapt,
mai bine-ar fi să spun despre ce-i vorba:
Băiatul se numeşte Catrinel
şi cât îl vezi de mititel
e curios al dracu’,
mama lui de băieţel.
O noapte-ntreagă vrea să stea de pândă la răscruce
să-l vadă pe diavol.
Da, pe nimeni altul,
căci povestitu-i-sa că la miezul nopţii,
atunci când e pericol mare să te fure hoţii,
la cea răscruce despre care v-am vorbit mai sus
apare din neant chiar el,
a cărui nume nu se cere spus.
Deci, tremurând ca vai de el
se tupileaza Catrinel
spre locul blestemat
şi se ascunde bine dup-o tufă.
Rasuflă greu şi-apoi se pune pe-asteptat
să vină acel spirit necurat.
Dar timpul trece greu ca dracu’.
Săracul băieţel aşteaptă cât aşteaptă
şi aţipeşte-ntr-un final.
Şi iată,
vine ora doişpe fix.
Taraaaaam!
M-apucă frica numai când mă uit
la cele ce am scris până acum,
dar cele ce urmează
sunt mult mai groaznice,
vă spun.
Dacă aveţi inima slabă,
sau ficatul lipsă,
mai bine nu citiţi.
Iar dacă vreţi s-aflaţi ce s-a-ntâmplat
cu Catrinel - viteaz băiat,
ţineţi-vă de scaun.
Cum dormea el liniştit,
apare un pitic ca din pământ
şi-i trage-un ghiont.
- Trezirea, Catrinele,
a venit momentul
să vezi ce mult de tot tânjeai să vezi.
Îmbracă-te,
să mergem.
- Sunt îmbracat deja,
şopteşte Catrinel.
-Bine,
spune liliputul,
de ce dar ţi se vede puţa?
Prostuţ băiat.
Se-acoperă în grabă speriat,
dar vede că nimic nu vede
afară de un sliţ prea bine încheiat.
- Hai c-am glumit,
hlizeşte printre dinţi piticul,
să mergem, n-avem timp de risipit.
Şi o porniră împreună spre răscruce.
Iar când ajung în centru
se pomenesc aflaţi
într-un palat luxos ca de poveste,
cu scări pompoase şi statui măreţe,
ce mai,
ditamai palatul.
-Aici stă dracul?
Întreabă Catrinel.
-Da,
satana,
fiara,
Lucifer.
Aşa preferă el să i se spună,
ai grijă,
Catrinele.
Şi astea fiind zise, dispare-n fum piticul,
iar bravul băietel o ia în jos pe scări
ca să-l înfrunte
pe nimeni altul decât Lucifer.
Porţi mari de fier i se deschid lui Catrinel în faţă
şi-l lasă să pătrundă-n beznă
călăuzit de-o torţă
ce pluteşte dusă de o mână nevazută.
E frig,
sau tremură de frică.
Ar fi mai bine poate
s-o strige pe mămica,
dar nu,
rezistă Catrinel.
Şi iată că ajunge la un zid de piatră
şi când se-toarce,
din beznă se arată el.
-Sunt Lucifer!
Tu cine eşti, viteazule?
-Sunt miel…
Ba nu, Ninel.
Ba nu, Fănel.
Gigel.
Săndel.
-Hai spune-odată!
Urlă Lucifer.
-Ma cheamă Catrinel,
spune baiatul şi leşină.
Iar când deschide ochii
Afară este ziuă.
Soarele e sus
şi-o vacă-l linge pe obraz.
Din nas îi curge sânge,
dar Catrinel nu plânge.
Priveşte-n jur,
se scoală şi aleargă-n grabă către casă,
unde în prag îşi vede mama
ce sare să-l cuprindă.
-Unde ai fost?
Pe unde ai umblat?
Eşti rău băiat,
vai ce mai speriat!
Şi tot aăa îl ceartă şi-l mângâie,
dar băieţelul tace mâlc.
-Ce s-a-ntâmplat, băiatule,
vorbeşte!
Precum un peşte stă,
se uită Catrinel la ea
şi dă din gură doar,
dar nici o vorbă nu vorbeşte.
Rămas-a mut băiatul.
Mama plânge disperată,
în uşă tatăl se arată,
el vrea să-l ia la ceartă,
dar înţelege că n-are nici un rost.
Pe unde-a fost a fost.
Priveşte jalnic Catrinel,
ar vrea să spună el ceva,
dar nu mai are grai de fel,
aşa că tace…
Ce dramă tristă şi stupidă,
dar n-ai ce-i face,
băiatul este mut şi pace.
Deci iată ce se poate întâmpla
dacă nu-ţi vezi de treaba ta
şi dacă eşti prea curios
să-l vezi pe cel ce nu vrea să apară.
Aşa că ia aminte, tinere,
la cele de mai sus
şi nu fi curios din cale afară.














Aron

A fost odată ca niciodată,
undeva niciunde,
un om neom.
Acel domn
se chema Larion,
sau poate Aron
nu mai ţin minte exact,
de fapt
nici nu ştiu,
sincer să fiu
vă spun o minciună
scoasă din lună,
sau poate din soare,
ba nu,
mai bine din lună.
Aşadar cel domn,
să-i spunem Aron
deşi sună bine şi Larion,
dar la rimă
se potriveşte mai bine Aron.
Deci Aron,
om neom
cum v-am spus
în cele scrise mai sus,
era de departe
cel mai
şi cel mai
şi cel mai neom,
deşi era om.
Sub pom
cât era ziua de lungă stătea
şi medita
la cele lumeşti
şi la alte tot felul de lucruri deşarte.
Aşa spunea el:
că fapte măreţe s-au făcut
doar în trecut,
demult demult,
odată ca niciodată,
hai c-am făcut-o iar lată.
O fată ar fi bună
în această poveste
să-l ia pe Aron
şi să-l înveţe
că nu mai contează
nimic din trecut,
câtă vreme
ţi-e sufletul mut
chior şi surd
la şoapte de-amor.
Asta cred
că i-ar spune domniţa,
netezindu-şi rochiţa
şi privindu-l cu indiferenţă
bine mascată.
Ea este fată
Deocamdată,
căci Aron
i-a pus deja un gând rău,
sau bun
depinde cum îl priveşti.
Aşa e când în poveşti
apare fără de veste
o tânără fată.
Totul se schimbă
şi-mi vine pe limbă
o cu totul altă poveste
decât cea pe care vroiam
să v-o spun la-nceput.
Să nu ocolesc şi să zic:
Aron se gândea la futut.
La futut se gândea şi domniţa
netezindu-şi rochiţa.
Şi de-aici se întoarseră toate
cu fundul în sus.
Cred că-i mai bine
să mă fac dus,
să nu privesc înapoi
la cele ce au să urmeze
sub acel pom,
în acea zi de vară,
când Aron
s-a îndrăgostit prima oară.















Ideala

O chema Ideala.
Nu bea,
nu fuma,
nu înjura niciodată.
Fată de fată,
super dotată,
când se arată,
toţi bărbaţii
cu gura căscată
rămân.
Plămânul de aer e plin,
inima plină
de dragoste-
ideală pacoste.
La la la!
La la la!
Cânta Ideala.
Sala aplauda.
Coroniţa de aur
o-ncununa
panglica
o-ntitula
Miss Univers.
Bravo! Bis!
Lumea striga.
Ideala zâmbea
cu zâmbet
de zână
marină,
felină,
cadână.
Ia-o-n mână,
la ureche cineva îmi şopteşte,
nu pupi aşa fată cât vei trăi
şi chiar dacă pupi,
vei înebuni.
Nu rânji.
Te fereşte mai bine,
de perfecţiuni premiate,
precum cea de pe scenă.
E unsă cu cremă
de floare de număuita.
Aaah!
Ideala!
Îmi şterg zăbala,
înghit în sec
şi suspin.
Mă alin cu gândul
că, sunt oricum norocos
să o văd doar.
Ea n-are habar.
Ea zâmbeşte.
Pe toţi îi pofteşte
s-o violeze brutal
din priviri.
Plouă potenţial
cu martiri
de care nu-i pasă.
E atât de frumoasă…
Foarte,
foarte
Frumoasă…
Mii de şoapte
îi gâdilă fina ureche:
eşti fără pereche,
eşti ideală.
Pe cale orală
nu se poate reda,
demonstra
cât eşti de perfectă.
Erectă lumea ramâne
în urma ta.
Mânca-ţi-aş pizda
scuipa-te-aş în ochi
să nu te deochi,
că măiastră mai eşti.
Să trăieşti.
Să nu-mbătrâneşti.
O floare moartă
mai bine să fii,
decât una uscată.
Să fii venerătă.
Nevinovată fecioară să fii.
Curvă destrăbălată să fii.
Fii şi fiice pe lume s-aduci
doar din sămânţă de zei
semizei,
sau de zmei.
Eu, sau alţii ca mine
nu suntem vrednici de tine.
Nu suntem zei,
semizei,
nici măcar zmei.
Derbedei mai degrabă,
labagii cu mintea bolnavă
de imaginea ta
mergand,
fugind,
stând,
dormind,
cântând,
bând,
mâncând,
râgâind,
pârţâind,
vomitând,
râzând,
plângând,
vorbind,
tăcând,
strigând,
sugând,
orgasmând,
fecundând,
născând,
iubind,
urând,
înşelâmd,
jelind,
dispreţuind,
degustând
portocala,
spunând
ala-bala.
Ideala!
Ideala!
Ideala!














Violeta

Dimineaţă de vară, la ţară.
Violeta sare sprinţară din pat.
Bunicii deja au plecat
la arat,
la semănat,
la prăşit,
la cules.
O muncă din alea de care
Violeta-i scutită,
pe motiv că-i prea mică,
că-i prea frumuşică,
şi-ar fi păcat să trudească
o asemenea floare de fată.
Violeta nu plângea niciodată,
nu râdea niciodată.
Zâmbea doar cu graţie
şi uneori era tristă.
Avea treişpe ani ne-mpliniţi.
N-avea părinţi.
Aceştia pierise-ră-ntr-o-prejurare ciudată, când era mică.
De atunci stătea la bunici.
Bunicii o adorau,
o răsfăţau,
o alintau.
Copiii în schimb o zădărau,
o urau,
sau mărog,
n-aveau o părere prea bună.
Se juca mereu singură,
n-avea prieteni.
În fine,
cum deja-m menţionat,
în acea dimineaţă de vară, la ţară,
Violeta sare sprinţară din pat.
Se spală pe dinţi şi pe faţă,
mănâncă un măr
şi iese din casă.
O zi frumoasă se prefigurează,
îşi spune fata în gând.
Mai rămâne doar să găsească
un joc pe măsura zilei frumoase de vară.
La ţară, ca de altfel şi la oraş,
sunt mulţi porumbei, sunt şi vrăbii
şi ciori, dar în special porumbei.
Vai de ei, sarăcuţii, dacă ar şti ce-i aşteaptă.
Violeta scoate din cămară o ladă de tablă,
o sprijină-n curte de-un băţ, de care leagă o sfoară,
presoară sub ladă porumb, apoi,
cu celălalt capăt al sforii în mână, se pune la pândă.
Blândă priveşte lada, sub care se-adună cât ai clipi
patru vrăbii şi un porumbel.
Harşti, trage iute de sfoară.
Vrăbiile zboară şi scapă,
porumbelul ia ţeapă.
Disperat se zbate sub ladă.
Violeta se-apropie-ncet, ţinând în mân-o lopată.
Îşi face vânt şi loveşte cu ea tabla lăzii.
Lada scoate un zgomot sălbatec, strident.
Şi încă o dată!
Şi încă o dată!
Şi încă o dată!
Când o ridică, porumbelul o priveşte-ameţit,
buimăcit stă, nu zboară.
Violeta-l ridica de jos, îl pupă şi-l pune în poală.
Biet borumbel, îi şopteşte, ce grăsunel eşti,
probabil mânca-şi grămezi de grăunţe,
sigur ţi-e sete,
vei bea în curând pe-ndelete.
Şi astea spunându-i, intră în beci.
Lângă cel mai mare butoi se opreşte,
dă drumul la cep.
Roşu şuvoi în pahar vinul ţâşneşte.
Bea porumbele, nu fi ruşinos,
bunicul bea din ăsta cand e bucuros,
sau când e morocănos,
sângele Domnului spune că este.
Şi pasărea bea,
pare că-i place.
După un timp, Violeta-i dă pace şi-l lasă pe jos.
Zgribulit porumbelul priveşte în jur,
face doi paşi, apoi încă unul
şi ca nebunul sare
şi vrea să zboare,
dar se loveşte de ziduri, de uşi,
de butoaie.
Violeta-l priveşte vioaie
şi râde cum n-a râs niciodată.
Pasărea cade lată pe jos,
se ridică şi iarăşi pică.
S-a ‘mbătat vasăzică…
Clătinându-se merge în cerc,
se poticneşte, icneşte
şi-apoi, exact ca un beţiv,
borăşte.
Violeta îl dojeneşte:
vai, rău porumbel,
ca un purcel te-ai îmbatat,
ruşine să-ţi fie,
meriţi din plin să fii dus la tăiat.
Şi luându-l de-o aripă, îl duce în casă,
îl pune pe masă,
scoate din sertar un cuţit
şi capul i-l taie dintr-o lovitură.
Roşu şuvoi din gât îi ţâşneşte.
E sângele Domnului,
Violeta gândeşte.
Zâmbeşte.


BUN RĂMAS


ABC
Litera A
Litera B
Litera C
ABC
ABC
ABC
Acum
Bântui
Căzut
Acum bântui căzut
În dizgraţie
În dezordine
În definiţia răului
Săvârşit
Cu bună ştiinţă
Sau fără ştiinţă
Acum
Atunci
Aproape
De ceva
De cineva
Bântuirea
Terminase-va
Poate
Sau poate nu
Dar acum
Mai bântui
Căzut
ABC




***




Uuuh!!!
Ferea!
Să nu vă văd în faţa mea!
Să nu vă prind!
Plecaţi, fugiţi!
Nu mă rugaţi!
Nu vă minţiţi!
Eu nu am milă!
Am doar dinţi!
O să vă sfâşii!
Mama voastră de nenorociţi!
Vă rup în bucăţele!
Vă mănânc!
Vă-nghit!
Mă cac cu voi!
Mă pis pe voi căcaţi!
Vă dau la câini!
Să vă mănânce!
Şi să vă cace iar!
Scârbiţi vor fi şi ei de voi!
Nenorociţilor!
Să nu vă văd!
Să nu vă prind!




***




De jos privesc în sus
De sus în jos
Din dreapta-n stânga
Stânga dreapta
Din spate-n faţă
Din faţă înapoi
De-afară înăuntru
Din interior afară
Dinspre-nceput
Înspre sfârşit
Dinspre sfârşit
Spre început
Privesc
Te caut



***




Am purtat-o
Am purtat-o prin toată casa.
I-am prezentat fiecare odaie în parte.
Fiecare odaie în parte
avea propriul său pom de crăciun,
propriul pat
acoperit cu cergi maramureşene,
covoare moldoveneşti pe pereţi,
icoane de provenienţă necunoscută.
M-a urmat mirată de cât sunt de familiar.
A refuzat cadoul care o aştepta sub fiecare pom,
în fiecare odaie.
Când am ajuns pe terasă
am strâns-o de mână.
Vreau să te fut,
i-am şoptit la ureche.
Miroşi a spirt,
mi-a răspuns,
şi probabil ai pula murdară,
dar asta poate aduce o notă de inedit
în plictisul ce mă-nconjoară.
Pula era murdară într-adevăr.
O linse curăţând-o cu grijă de brânza gălbuie
şi rotocoalele de jeg,
până o făcu ca nouă.
Dar când am vrut s-o pătrund m-a oprit.
Sunt logodită, mi-a spus şi-a plecat.
Nu o mai văd de atunci
decât in vise
din care mă trezesc frustrat,
cu pula sculată,
curată.




***




Poliţia sună la uşă
Ameninţându-mă
cu închisoarea pe viaţă
dacă nu le deschid
dacă nu le spun tot
cine sunt
cine voi fi
cine am fost
sunt poliţişti cu întrebări esenţiale
existenţiale
eu nu-mi pun asemenea întrebări
mi-e frică de răspunsuri
poliţiştilor nu le e frică
ei din asta trăiesc
din răspunsuri
ei n-au nici o vină
ei sună la uşă




***




Cu gura pân’ la urechi voi rânji
voi râde în hohote
ţinându-mi burta cu pumnii
icnind cu salivă vă voi stropi
cu mucii din nas vă voi biciui
mă voi pişa pe-a voastră tristeţe
în dar vă voi da doar săpunuri şi funii



***




Harcea parcea!
Acum ascut lancea
Pilesc buzduganul
E mare elanul
Care mă-npinge
Să vin
Să vă prind
Să vă fac
Harcea parcea!



***




Forţa potenţială
e presupusă ca forţă adevarată
capabilă să mute munţii din loc
să desfacă apele
şi să învie oameni din morţi.
Cu forţa potenţială poţi trăi pe lume
în armonie deplină cu cine vrei
şi nu vrei.
Şi ce vrei
absolut tot ce vrei
ţi se poate îndeplini
până la cel mai mic amănunt.



***




Delicioasă depresie
ce-mi învăluie fiinţa
ca o şerpoaică
cu puternice sentimente
materne.
Îmi masează gâtul
ceafa
şi lobul urechii
şoptindu-mi ceva
despre sfârşituri
scăldate în lacrimi
Îmi stropeşte fiori
pe şira spinării.
Fiorii se scurg
prelingându-se
până la scrotul
pe care-l strâng
înfrigurat la gândul
că ar putea
să-mi pătrundă în cur
Delicioasa depresie
încarcă aerul de metale
pe care le-nghit
atunci când oftez.
Delicioasa depresie
Mă alinta cu doine
de jale şi dor
Delicioasa depresie
stie că n-a venit încă timpul
să mor




***




vine iarna
după primăvară
zidită în tunete
din tunuri fulgerate
peste oşti cu drapele
zdrenţe jalnice
falnice
harnice
în fluturatul prevestitor
de tot felul
ţelul e clar
doar pentru mareşali
fără un ochi
un picior
o mână
şi-un coi
pierdut în războiul
armelor ruginite
poate să mori
este scopul
cel mai greu de atins
în ploaia de bombe
alungă rândunelele
priveşte în faţă belelele
relele
bunele
ele
sunt ceea ce vrei tu să fie
urgie comemorată
cu fast medieval
cu flori aruncate
de domniţe
în capul domnişorilor
scăpaţi ca prin minune
fără nume
eroii rămân muţi
la insistenţele publicului
dornic de autografe
şi trâmbiţele trâmbiţează
tobele tobează
vocile vociferează



***




Capăt de linie
în fine iata
am ajuns
unde nu bănuiam
că e capăt de linie
Linia era ba dreaptă
ba întortocheată
întretăiată
de alte linii
menite să ne inducă
în erori de nereparat
să ne îndrepte
în direcţii fără capăt
de linie fără întoarcere.



***




Ce porcărie
Ce porcărie de netăgăduit
de neînchipuit măcar
amice dragă frate
iubit prieten
şi uneori duşman
a carui moarte o doresc
cât mai curând
dar asta uneori
în rest prieten de nepreţuit.



***




Ipostază Debilă
Debilă ipostază
de cercuri închise
în pătrate
ce se combină miraculos
transformându-se
în paralepipede absurde
zălude năucite
de porţile închise în nas.



***



Dovezi numai bune
de băgat în cur
trecute prin ciur
de cuvinte deşarte
prevestitoare de moarte
despre moarte
nu te saturi
să vorbeşti niciodată
mori doar o dată
sau maxim de două ori
ori se întamplă
să nu mori deloc
dar asta nu e deloc sigur
şi chiar dacă se-ntâmplă
se-ntâmplă atât de rar
şi oricum nu e nici o dovadă
şi chiar dacă e
e numai bună de băgat în cur
trecută prin ciur
de cuvinte deşarte
toate toate
prevestitoare de moarte



***



Gunoiul
Zornăie fornăie în minte
amintiri de cuvinte
rostite cu mare necaz
vai vai vai
ce păcat că
Dar gata până aici
M-am sculat
am facut exercitii de forţă
am mâncat
m-am căcat
m-am spălat
îmbrăcat
Eram aproape gata de drum
Înca un fum
şi mă duc
să fiu dus
să nu mă întorc
Înainte să plec însă
urmele trebuie şterse
Saci mari de plastic negru-mat
baf
câte mai am de-aruncat
o mie de cărţi
de reviste
de postere pline de pizde
de desene obscene
de perne golite de pene
de vene deşarte de sânge
de lacrimi pe care nu le voi plânge
de creioane
de pixuri
carioci
rigle
şi foarfeci
de hârtii mâncate de şoareci
de cutii golite de hoţi
de ciorapi
de chiloţi
de scrisori de la morţi
de calendare marcate
de aparate stricate
de păpuşi demontate
de cuţite tocite
de poze îngălbenite
de fire de păr
de cotoare de măr
de monezi expirate
de vise deşarte
o mie sunt toate
în saci aruncate
Încui uşa
şi dezlipesc de pe ea numele
ce nu-mi mai spune nimic
Gunoierii se-apropie întelegatori
Le înmânez cu solemnitate povara
şi plec fără să privesc înapoi
Soarele străluceşte
drumul e drept
aerul intra vesel în piept
deci trăiesc
mai departe




***




Despre moarte
Gândul acesta îmi stăruie-n minte şi azi
ce-ar fi fost dacă atunci
în apă m-aş fi înecat
şi-aş fi dispărut în vâltoare
dar nimeni nu moare atunci când vrea el
moartea e curvă cu sute de feţe
asta oricine e musai sa-nveţe
precum musca ţeţe e muscă şi-atât
pe cuvânt
vei fi în mormânt doar atunci
când se va sfârşi misiunea ta pe pământ
duse de vânt sunt clipele multe mărunte
ce le poţi strânge-ntr-un pumn
şi arzându-le nu vei obţine mai mult decât fum
fă un zum şi priveşte-napoi
în timpul când totul părea plin de nevoi
când de necaz vroiai să cânţi la cimpoi
nu ştiai că astea vor trece curând
vanai păsări de aur şi le puneai pe mormânt
ofrandă celor căzuţi de curând
pentru cauze drepte
pentru pântece sterpe
pentru cururi de iepe
cepe spărgeai ca să plângi
pelin culegeai să-l mănânci
nu simţeai frigul
durerea
nu ştiai ce e plăcerea
erai prost
bun de legat
la gunoi aruncat
în fine
iată că iar nu comunic nimic
iar despre moarte şi păsări şi jeg pe buric
mai bine-aş vorbi la concret
v-aş povesti despre ce s-a-ntamplat în Tibet
sau despre vreo fată drăguţă
sau despre-o puţă în puţă
oricum despre ceva pozitiv
ceva să servească la cauze-nalte
orice
numai nu despre moarte




***





Limita forţei scăpată de sub control
se-ntinde până la porţile trupului gol
belită jigodie râvneşte la rodie
sodie
modie
fodie
codie
vă invit să priviţi
ce căcăt se mai întâmplă
pe lumea ce se simte în largul ei
cu curul în sus
intraţi
poftiţi
oaspeţii mei iubiţi
scârţâie şmecher uşa de fier
nu veţi scăpa de-aici niciodată
porcilor



***



Belie de fiţe
cu feerie de mâţe
miei fazi la obraji
şi tot restul fără ocol
curul gol plin de păr
şi de coşuri
fără retuşuri
ghici cine-i Muşu
tuşu’ se usucă cam greu
derbedeu cu dioptrii hilare
vulgare oprelişti de sminte
catrilioane de cuvinte
tăcerea e miere şi fiere
e bună să zbiere cum că
cât de bine o fuţi
cu pula în cur
diavole
să nu te sperii
leii au coame albastre
măiastre imagini de vis
ai comis ceva interzis
nu ai drept de apel
dispari să nu te mai văd



***



Felină sublimă
Cu privire marină,
Te implor, fii nemiloasă.
Fii rece şi crudă,
Nu fi zaludă,
Înfige-mi colţii în coastă.
Te rog să mă sfâşii,
Vreau sânge şi lacrimi,
Blana ta
Vreau să-mi mângâie rana.
Eu îţi sunt hrana,
Serveşte-mă iute.
Frumoasă felină,
Sublimă şi crudă.



***


?
Sub semn de întrebare
oare cine
oare care
mică
mare
lună
soare
încovoiat în aşteptare
de cuvinte lămuritoare
sprijinit de fraze începute
cu puncte puncte
luntre şi punte
s-ar face dac-ar putea
să afle răspunsuri
crude dar clare
sfârşite toate
în semne de exclamare
!




***





Pornire
de laşă simţire
în haine de mire
în muzici de lire
cu dovezi de iubire
cu fericire
cu amăgire
electrice fire
ţintesc la lovire
dorindu-ţi zidire
fără cârtire
acompaniată
de nota re





***




Dormi în pace, puişor.
Ursul face:
mor mor mor,
iar văcuţa:
mu mu mu.
Fa şi tu un
sfor sfor sfor.
Dormi în pace,
te implor,
mama ta de puişor!
Dormi odată!
Că de nu,
te omor,
în gâtu’ mătii!
Puişor,
dormi odată!
Dormi!!!
Dormi!!!
Dormi!!!




***




Zi de vară
cu rufe pe sfoară
ce flutură-n vânt
lăsând pe pământ
umbre ce mângâie feţe
de gospodine gata să moară
Precum mierea amară
pe mâna murdară
ipostază hilară
legată de gospodinele
descrise mai sus
a căror suflet e deja dus
căci gospodinele nu-s
Sunt doar cadavre
linse de larve
mângâiate de umbre de rufe
înşirate cu grijă pe sfoară
într-o zi călduroasă de vară



***



Gol!
Cu ochii aţintiţi spre punctul
ce dispare-n ceaţa asfinţitului
de gânduri sumbre
fără umbre
în iarba udă mingea face tumbe
pe stadionul cu o singură poartă
înaltă şi lată
fără portar
vai şi amar
de suporterii care nu au pe cine să huiduiască
pot doar să strige în cor:
Gooooool!!!




***



Laudă adusă
pusă cu grijă în faţă
cu faţa spre
cu spatele la
tot respectul
rectul se strânge la gândul
că lauda ar putea să nu se accepte
pe trepte paşeşti tiptil
umil ca un copil
cu frica în sânul
în care ţi-ai dori
să fie cireşe
sau vişini
sau prune răscoapte
gata cu vorbele
a venit timpul
să treci la fapte




***




Amurul ce o însoţeşte
ades se cruceşte
de cât de zurlie
mişcă din fese.
Mintea-i abundă
de gânduri murdare,
din pizdă plouă şiroaie,
gura se cască flămândă
să-nghită,
să sugă
şi bale să-i curgă pe ţâţe.
E plină de pofte
ca o căţea în călduri,
o mie de puli ar vrea
să o potolească,
s-o lase crăcită,
pocită,
lovită,
umplută de spermă
în pizdă,
în gură,
în cur.
De mână s-o ţină
tandrul şi bunul Amur.



***




Oboseala din oase
cu gânduri rămase
din călătorii statice
vederi heraldice
îmi persistă-n apendice
ce mai
o întreagă poveste
fără sfârşit
bull shit
spune englezul
de provenienţă maghiară
gata să sară
să apuce de coarne un taur
cu ochi de balaur
şi coadă de leu
ţelul meu l-am pierdut
pe drumul ce duce
la cele zece porunci
nerespectate nici una
luna mai are un pic
până să explodeze
şi-atunci cui o să-i pese
de baladele cântate odată
de inimi curate
adresate în totalitate
domniţelor cu şalele late
şi talii trecute printr-un inel
fără zel nu poţi să duci până la capăt
nici o faptă
fie şi cea mai neînsemnată
vă spun
ghiulele de tun nu mai zboară
şi poezia nu mai e de mult
ce odată se chema poezie



***




În vârf de munte
mă voi urca
plete cărunte
îmi vor absoarbe
sudoarea frunţii
pline de gânduri
care mai de care
mai înalte şi pure
potrivite toate
cu cele plete cărunte
cu vârful de munte.
ţi-am spus mult prea multe
du-te
să nu te mai văd
nu vezi că am treabă
nu vezi că mă urc
pe vârful de munte



***



Lacrimă stoarsă
pe inimă arsă
de dragoste pură
fură odată demult
de demult
atunci când nimeni
n-avea părul cărunt
când toţi erau tineri
când nu erau dealeri
de drame spurcate
atunci când
nu era moarte
când toate
erau la locul lor
dau zor să vă spun
o poveste
plină de pilde măreţe
şi dor de mirese
lipsite de miri
amintiri deocheate
purtate de vânt
sădite-n pământ
să rodească
să crească în pomi
cu o mie de crengi principale
zece mii secundare
şi o sută de mii
de alte crenguţe
nesemnificative în acest început
dar pline de speranţe
că o dată şi-o dată
vor deveni şi ele
crengi principale
sau măcar secundare
povestea nu moare
chiar dacă rămane nespusă
mireasa-i răpusă
de durerea ascunsă
din inima arsă
de dragoste pură




***




Cămătar de ferestre deschise
spre orizonturi pline de vise
ar vrea să-l cheme Ulise
da-l cheamă Ion
are capul în formă de con
e un zvon
monoton se urcă şerpi pe copaci
în câmpuri de maci
amorţitori de dorinţe
ucigători de fiinţe
umilinţe lipsite de sens
înc-un vers şi mă duc
să mă ardă pe rug



***




De vină-i femeia
cu ochii de zână
şi cur de cadână.
Amână tot
ce-ai amânat să amâni
stai într-o rână
şi lasă să vină
cine-o pofti
nu-ţi aminti
nu chicoti
te pocnesc
ameţesc
de-atâta lipsă de tact
în fapt
nu te văd bine deloc
intră în foc
suflă în fluier de soc
ia un loc
ia-o-n cioc
are loc o mare şi tare
improvizare
o schimbare de nuanţe
strada-i plină de zdrenţe
se-adună grămadă
vor toate să vadă
un poet de căcat
toate vor muze să-i fie
toate vor să-l îmbie
să le dăruiască un jet
de sămânţă de geniu
baloane cu heliu
se înaltă în ceruri
feluri din cele mai fine
sublime mâncăruri mediteranene
sunt îmbucate medieval
hal fără de hal
mal fără de ocean
om fără de minte
fii cuminte
şi taci
nu ştii ce faci
nu ştii ce vorbeşti
cine eşti
cine-i de vină
decât femeia
cu ochii de zână
şi cur de cadână




***




Ce mişto e afară!
E primăvară!
Ce soare!
Ce aer!
Ce cer!
Ce mişto e să mergi!
Ce mişto e s-alergi!
Ce mişto!
Ce mişto!
Ce mişto!
Pe uşă afară să ieşi fluierând,
Acompaniat de chitară,
Să respiri ca şi când,
Prima oara ai călca pe Pământ.
Adierea de vânt
Îţi transmite mirosuri de raţă
Gătită gustos la cuptor.
Tiiiii!
Ce viaţă!
Să tot trăieşti!
Să nu-mbătrâneşti!
Să nu mori…
E mişto,
Cum nu dai.
Nu ţi-e dor de nimic.
Pe toate le ai.




***




Toamna târziu
Mai rar mi se scoală
Privind la apusul cărămiziu.
Stând pe o bancă în Cişmigiu
Mă uit la ceas, e târziu.
E toamnă târziu.
Sunt mort, sau sunt viu?
Litera fuge zbanghiu
Pe pagina goală…
Piu piu,
Îşi plâng puii de vrabie mama
-Ngropată-n a frunzelor galben sicriu.
Dar, e mult prea târziu.
Trag din ţigară şi scriu.
Scrumul cade-ntr-un pliu.
Îl iau cu scuipat şi-l arunc
În vinul ce-mi pare sălciu.
Visez la un bidiviu
Să mă ducă-n gallop,
Să nu mai ştiu
Că e toamnă târziu.
Să văd răsăritul portocaliu,
Să zâmbesc purpuriu,
Să scrutez auriu
Un nou început.
Să uit ce ma durut.
Să ştiu ce-i de făcut
Toamna târziu,
La început de iarnă.




* * *




O sută de ani
nu mai mult
nici mai puţin
de pace stropită din plin
cu venin de structură benignă
multaşteptată verigă
în războiul etern
Iată
Poporul cecen
Prezidează supremul consiliu
Menţinător de stare de pace
De o sută de ani



* * *




pocalul
băut până la fund
tăndări făcut
de pământ
vânt
şi bice
şfichiuie curul de cal
speriat
alungat aleargă
în stepa fără sfârşit
ţigane
eşti ameţit
ia ghitara în mână
şi cântă şi plânge
şi plânge şi cântă
şi râde şi urlă
cu urlet de lup
spre stepa fără sfârşit
care-a-nghiţit
breazul cal
halal de pocal
fără licoare
toarnă ţigane
nu sta
nu aştepta nici o faptă
bună sau rea
toarnă şi zi
hop ş-aşa
pe limba ta
de ţigan
toarnă
nu sta.




* * *




Toporaşi şi viorele
Cuţitaşi si micşunele
prin zăbrele de oţel
fel de fel de floricele
dor de lele
de belele săturat
ce ghiulele
aş mai trage-n
toporaşi
şi viorele
micşunele
cuţitaşi




* * *




Pasărea neagră
Tresărea
prin atmosferă
orbecăia
zâmbete triste
împrăştia
limba grăia
pula mea
pula ta
pula sa
ciocul scuipa
flegme
slobozi
şi sânge




* * *




Luna îmi spune hola
Noaptea în port
Dăte-n pula mea
Îi spun eu
Aoleu
Văleleu
Teleleu Tănase
Pe drum de mătase
Vai de picioare
Omoplatul mă doare
Gâtul mă doare
Mâna mă doare
Ochiul mă doare
Mă doare şi inima
Dar nu prea tare
Inima minte
Ar fi bun-o femeie
Să mă alinte
Cu mieroase cuvinte
Cu-n vraf de plăcinte
Noaptea în port
Luna are faţă de mort
Tort luminos de corăbii
Intercontinentale
Plânge cu lacrimi subliminale
Plâng pescăruşii
Plâng peştii din mare
Lacrimi de dor plâng şi eu
Noaptea în port
Nu e nord
E în toată regula sud
Stau mut
Fumez
Beau o bere
Inima cere
Himere cu privire de lut
Sărut cutia de bere
Îi dau ţigării o limbă
Ascult
Mai e puţin?
Mai e oare mult?




* * *




Dimineaţa Lavazza merge le fix
Dimineaţa merge şi-un suc
De portocale
Dimineţa merge-o ţigară mai tare
Dimineaţa-i răcoare
Soarele-i blând
Nici un cuvânt
Nu e bine să spui dimineaţa
E bine să stai pe terasă
Savurându-ţi Lavazza
Greaţa de noapte tăind-o
Cu sucul de portocale
Trăgând din ţigara mai tare
Care merge la fix
Dimineaţa e pasărea Pheonix



* * *





Vântul prin păr
îi flutura
ploaia pe-obraji
o mângâia
aerul rece
o zgribulea
parcă râdea
parcă plângea
părea o floare
de număuita
nu mă vedea
nu mă simţea
alte gânduri gândea
decât cele cuviincioase
lungi şi groase
şoptea
se referea probabil
la crengi de stejar
golite de frunze
pe care cu dibăcie
din zbor le prindea
le săruta
apoi le-arunca
le strivea
cu tocul pantofului
ce strălucea
ea zâmbea
ameţind peisajul
iarba se înclina
cerul se-ntuneca
apa se-nvolbura
fulgerul fulgera
luminându-i faţa
ce jubila




***